Uscat, oacheș — sfânt,
Taica pare făcut din buturugi și pământ.
Mâinile noduroase 'i vin
Asa ca rădăcinile de anin.
Ca ursul, ca lupul,
Păr pe picioare, pe piept, pe tot trupul.

Treaz,
Ochiul afund, cu apa neagră de puț părăsit,
Caută mai mult a necaz.

Aplecat de istorie și păsuri,
Mersul lin ca al apelor din șesuri,
Scrie frunze desculțe ori de opincă. . .

Îi merge numele că se ține cu câte-o Lină, c'o Ilincă,
Fiindcă, vezi, știe gluma cu muierile oamenilor:
Le spune ocări (că le place și lor)
Ba le pune și mâna dinainte
Și le minte cu câte-un șorț, ori c'un mintean —
Vlășcean —
Vorba lui, ca o alifie.

Taica pune pepeni, are pomi și vie —
Le păzește c'o pușcă veche dela 77
Și cu opt câini cât niște lupi —
Prăsește vaci cu lapte, stupi,
Își pune 'n grădină zarzavat.
Îi place să desfunde 'n țarină fântâni
Și să cioplească cruci la puțurile din sat.
La biserică, se duce la Crăciun și la înviere
Că zice că el nu e muiere.

Când ară, primăvara,
Ori rărițează zarea 'n Mai,
Când pleacă cu chirie
Pe la Sântă-Mărie,
Taica le flueră la cai
Ca la șerpi...
Roibii, juncii lui— niște cerbi
Îi milește ca pe copii;
Mâne noaptea cu ei în izlaz,
Se 'nțeleg după glas — sub luna cât o găleată...

Dar și când începe să 'njure și să bată:
Freamătă salcâmii,
Zvântă arătură,
Usucă pădure.
Dobitocul e șiret — ca muierea — zice el.
Ce uitătură de oțel!
Pumnul, sufletul greu — bâtă de plumb.

Taica bea tutun în foaie de porumb.
Scapără cu amnar.
Þine toate sichermurile la brâu, într'o bășică de porc.
Dela Sfântul Gheorghe, până toamna, doarme pe prispă — afar'.
Miroase frumos trifoiul înflorit al stelelor
Și par'că le paște 'n vis: hor, hor, horc-horc.
Stă de vorbă cu părinții morți de mult
Și tușește, tușește...

De multe ori,
Ca și Sfântul Petru din poveste,
Ia plasa și pleacă pe gârlă la pește.
Pește: să-l soarbă, colo, fiertură acrită
Cu sare de lămâie, cu aguridă,
Otrăvit c'un ardeiu verde de lună
Și c'o sfântă de mămăligă pripită — nebună.
(Ptiu! îmi lasă gura apă).

De furat, nu ți-ar pune mâna taica să fure
Decât, rar, câte-un lemn de lucru din pădure :
Dela oțu de Stat,
Nu-i păcat.

Nu pârăște, nu cată gâlceava nimănui
Dar pentru tot ce nu-i bine și drept,
Se ia cu Primăria de piept
Și chiar lui Dumnezeu i-ar pune mâna'n beregată.

Urăște pe jandari și pe cioclovine;
Zice că sunt capre și sfrințiți —
Și are el ce are cu Nemții: oameni așezați, Domnule,
Muncitori, și care nu știu de fudulie.

Pe-o corlată, într'o cutie,
O zodie, o epistolie,
Niște burghiuri, prafuri de gălbează,
Chitanțele de impozit și livretul de armată —
Când și-aduce aminte din răsboi, lăcrămează, biet!...

Carte, acolea — o mână:
Cât să se iscălească și să slomnească un jurnal.
Ar vrea să fie numai un an primar
Ca Vlad Þepeș, să stârpească oțiile
Și mâncătoriile dela Bangă și din comună.

Cât despre port,
Nu s'a lepădat de moș-strămoși:
Brâu de lână, cămașă de tort,
Nădragi, largi în craci —
Când ia ipingeaua pe el și'și pune căciula 'n cap:
Matei Basarab, întreg.

Pela vre'un botez ori la vre-o nuntă,
Taica bate'n pinteni și se'ncruntă:
Zi-i țigane, firrrai — uite zece lei:
„Foaie verde foi de meiu,
„Aoleu, nădragii mei,
„Cum se umflă la femei
„Și femeile la ei...

Maica de-oparte — a 'njurat-o — se'nchină :
De, băete, că te-ai zăltat!
Nu mai poate, totuși, de părere de bine:
L-a mai văzut și pe dânsul, ca oamenii — beat.