Inima astă-seară îmi zise: nu știi?
Rumena-bruna încântătoare
Aurită de o coamă blondă:
Și cu ochi strălucitori și negri cea care cu grație imperială
Fermeca trandafiria
Prospețime a dimineților:
Iar tu urmăreai în aer
Încarnarea proaspătă a unui vis matinal:
Și obișnuia să plece hai-hui când visul
Și parfumul învăluiau stelele
(Pe care îți plăcea să le privești printre zăbrele
Stelele - palide nocturne) :
Care obișnuia să treacă tăcută
Și albă ca un zbor de porumbei
Desigur, a murit: nu știi?
Era noaptea
De bâlci a perfidului Babel
Zvârlind în jerbe către un cer înstelat un paradis de flăcări
În lubrice șuierături grotești
Și dingdingul îngeresc al clopoțeilor
Și vocile stridente ale femeilor de stradă
Și pantomimele Ofeliei
Filtrate prin plânsul umil al lămpilor electrice

............................

O canțonetă puțin deșucheată murise
Și îmi lăsase inima-n durere
Mergeam rătăcind fără mângâiere
Lăsându-mi inima din poartă-n poartă:
Cu Ea care nu s-a născut și totuși e moartă
Și mi-a lăsat inima fără iubire:
Și totuși inima mi-o poartă-n neștire,
Lăsând-o din poartă în poartă.


[„La sera di fiera”, în vol. Canti orfici]
(traducere de Marin Mincu)