întreb dacă (mă) pot înțelege aceia cărora unghiile nu le cresc
din inimă

când sunt treaz vasile munteanu îl intervievează pe koga ion
când visez invers
îmi răspund că moartea e un fel de concluzie a oricărui episod
încă nu înțelegi filmul
nici nu ai știut de la început despre ce este vorba
pur și simplu ai văzut secvențe cu tine și (te-)ai distribuit în rol

aplauze
aplauze și atât
cum ar putea mirosi florile între atâtea cadavre

cele de-o seamă cu mine au ochii deschiși
picioarele lor sunt prea scurte pentru a ajunge bine în viață
sau măcar departe
case de bătrâni sunt în fiecare stație de autobuz
și biserici
dar acesta este de prea mult timp un fapt banal
oricine recunoaște în zonă florăresele și maidanezii

îți întorci buzunarele pe dos
totul e neschimbat
îți spui că singurele orașe care prezintă interes turistic
sunt acelea în care se aruncă bani în fântână

e dimineață încă
viii în negru merg către cimitir cu lumânări
în ambele direcții
se salută reciproc:
(când se întâlnesc) – îmi pare bine să te văd
(la despărțire) – o zi bună…

și noaptea?

exercițiul supraviețuirii este istovitor
oasele dor ca după o zi de sapă
ții ochii închiși dar nu dormi
calculezi cât ar putea costa ziua de mâine

alt decor
alți figuranți
aceleași taxe și impozite

lumea cealaltă nu poate fi mai bună
guvernanți sau răufăcători nu văd un om
văd un contribuabil

mai prețuită îți va fi statuia (desigur dacă vei căpăta una)
viața ta nu face doi bani
pe când un monument e un punct de reper în orice cartier
iar seara loc de promenadă
rollerii îți vor ciobi colțurile
de pe umeri
ți se va prelinge găinaț de porumbel până în dreptul inimii

nu îți cresc unghii? n-ai cum să-nțelegi
pentru că dacă ce visezi există
visul e mort