atît de dimineață încît perdelele se lipesc de geamuri
ochii se încleiesc te ridici pentru că vocea îți poruncește
și asta zilnic.
uneori te împiedici de prag alteori te lovești de pereți
arareori îți pune piedică un poet.
cînd te prinde în cădere
parcă ți-ar salva viața apoi rîde se scuză și zice că iambii
sînt ritmul pașilor.
muzica ta trebuie să fie pe ritmul muzicii lui
chiar dacă dimineață de dimineață e mahmur și-și numără degetele.
ultima zi alături de el
te pipăi te ridici din pat cu atenția omului coșmar omului noapte
respiri cum exclamația orbului privind zorii după atingerea Domnului.
atît
de mîine dimineața devine dimineață normală fără poet
reciți de pereți de praguri de geamuri.