Te-am deranjat din visul tău iubite
C-o mângâiere vagă pe fruntea ta înaltă?
La ce gândeai atunci, zburai prin vise-ascunse?
Ai tresărit ușor și m-ai privit mirat,
Citeam în ochii tăi o întrebare mută:
Ce caut eu acolo în visul tău curat,
E lumea ta de gânduri în care-ai emigrat!
O clipă lungă de tăcere tu mi-ai cerut atunci.
Neauzind tăcerea mea, ce glas ai auzit?

Tăcerea mă- nconjoară strâns ca șarpele de rece
M-ai alungat din tine lăsându-mă pustie.
Singurătatea mă apasă, mă-nfioară.
Ești lângă mine, aici, acum dar tot departe.
Este târziu în noapte, stele pocnesc și cad în hău.
Luna se-ascunde printre nori.Nici ea nu-mi mai vorbește...
Cu ce-am greșit în astă lume eu, să fiu doar eu cu mine?!

Ne întâlnim mai rar acum... suflet cu suflet,
Inimi stinse... suntem chiar mai bătrâni.
Din viața noastră a rămas doar fum și-o amintire
plânsă.

Tresari și tu un pic, învie! Scutură geana ninsă de trecut!
Hai să jucăm ceva, un rol, un joc al neputinței,
Din care să ieșim din nou învingători.
Hai să iubim din nou acea înfiorare;
Tu mă atingi, eu te ating... mai simți ceva?
Te mai trezesc eu oare?!
Mai simți acea iubire caldă ce te purta spre zori?
De ce să fim iar triști, să ne-ngropăm în ceață?
De ce sa nu fim veseli,sa regasim speranta
In noi, în ei, în tot ce ne-nconjoară...
Hai iar și iar să încercăm să retrăim iubirea!

Prin viața noastră tristă noi am trecut ca orbi.
Nu ne-am iubit nici timpul, nici zarea, nici lumina...