s-au stins vorbele de zi și umbre au crescut multe
mă sperie liniștea din partea albă a foilor întregi
scriu pe bucăți flămânde
între noi au rămas pagini goale

de când ai plecat
afară s-a înnorat și în casa noastră plouă
cândva o să-ți povestesc despre drumurile înguste unde apa face din ochi
îti voi scrie de acolo
fără să-mi schimb shriftul
inima ta a rămas rănită dar a mea în două
nu se mai împarte
respir greu de atâta praf adunat
în piept

de ce lumea mă întoarce
cu fața
să se apropie de tine mai mult?
nu găsesc aer totul e bătut cu pământ
ce păcat că nu ești pasăre
prețul cărții e prea mare
paginile căzute de pe umeri
m-au lăsat goală
și numai a ta din nou
uite aici e singurătatea și numai a ta de pe urmă
am păstrat dragostea închisă pentru iarnă
în borcane să n-o pierd
nu am fost singură niciodată pentru că am
două brațe

cândva cerul creștea odată cu mine
acum aripile tac și cerul
a devenit mai înalt