când iubirea nu valorează niciun leu, adică exact nici cât un fluturaș
de plastic pentru prins părul, mie una îmi vine să vărs sânge
când mă gândesc că pentru mine nimeni nu ar da atâta
mai puțin de un bilet de tramvai, mai puțin de o pâine
două fise de metal pentru care nu te apleci să le iei
e o durere care nu trece, îți stă așa ca un os de pește în gât
pe care nu-l poți scoate și cu care te obișnuiești
până la urmă face parte din tine, durerea asta nimeni nu o poate extirpa
cu niciun bisturiu, cu niciun cuvânt, în nicio mie de ani
stai și te gândești că Dumnezeu până la urmă nici el nu mai suportă
și strigă în gura mare: „iubirea este altceva, de aici de la mine până la voi
ar trebui să vă dați seama că este drum lung și nu oricine are tălpi
pentru mine”, trebuie să năpârlești de câteva ori să ajungi la iubire
să cerșești țigări știind că nimeni a doua zi nu-ți mai dă niciun ban
atunci ar trebui să te așezi la masa de scris și să te întrebi
oare dacă cumpăram cu un leu un fluturaș de plastic pentru prins părul
acum foaia asta de hârtie ar fi fost albastră ca un cer senin, l-ai fi putut
vedea pe Dumnezeu pe șezlong cum dă indicații și tu te-ai fi numărat
printre cei care putea ajunge la iubire ca atunci când în copilărie
te ridicai pe vârfuri peste gardul vecinului să iei două cireșe
primul lucru a fost să-i ating limba, ca și cum toate cuvintele ar fi trebuit să moară
avea sub coaste o plasă foarte densă făcută special pentru acrobați
mă ridica când sus, când atingeam pământul, dar nu acel pământ pe care-l înveți la școală
cu mări și oceane, capitale și vârfuri muntoase
acum pământul era El și cerul deopotrivă, dacă m-ai fi întrebat unde sunt norii
aș fi arătat spre pieptul Lui, merg să adun lemne, să-mi recapăt corpul
într-un fel problema divinității se va rezolva