printre miile de vieți îmi găsisem trupul
coraline
în sfârșit se făcea dreptate
deși nu știam ce semn ascundea dreptatea aici
o pace cinstită după un măcel între om și divinitate
sau dorința între a fi corect și a merge aplecat
mă făceau să mă înalț cât să culeg cel mai frumos fruct
din livada Domnului
cum pe verticală mă ridicam să trag norii
și cum spinii din coroană erau tot ai mei
gândul că dumnezeu e printre noi ca simplu observator
mă deruta
aici mă opresc aici voi spune către mine
coraline coraline
de ce nu simțim uneori că suntem oameni
oare nu este de ajuns să ne privim mâinile
prin care ne rugăm
la tine