turnul avea forma unui gât de lebădă
copilul alerga pe scări mulinat parcă de cineva de sus
lumina cădea în urmă ca o minge făcând piruete
pereții de cărămidă erau calzi de parcă ar fi făcut cineva dragoste cu ei
îi plăcea să se sprijine de zidul roșu
când sărea câte o treaptă sfărâmată
ecoul pașilor lui era un spirit eliberat dintr-o lampă

afară soarele foșnea ca o iarbă mare
în mijlocul pieței rotunde
sculptorul ne dezvelea surplusul de piatră de pe noi
răsfoiam frunzele ce se lipeau de formele noastre încă nedefinite
în intimitatea noastră auzeam o barcă pălmuită de ape
și inimile ni se zbăteau ca niște pui în ouă
așteptam să ne fie cioplite pleoapele

caii dormeau în picioare aproape de stele
copilul continua să alerge
pânzele de păianjen îl îmbrățișau puternic
le simțea umerii pe umeri lui
era și ceva iubire acolo și ceva difeit
ferestre vegetale începuseră să apară fără să observe
ceea ce era mai bine
alerga
era ceva matur cu acel copil

oamenii împinseseră turnul la marginea orașului
mulți și-au ros palmele făcând asta
purtau ridurile la gât în loc de cruciuliță
sculptorul ne făcuse o tâmplă comună
(dragul de el)
priveam forfota orașului întoarcerile în așternuturi la unison
gurile ce și le lăsau pe câmpii alături de epave
meciurile de fotbal
o doamne nocturna îți lumina formele și nu mai aveam nevoie de nimic
nici de moarte

ajuns pe terasă copilul
a privit în jos la turnul ce se răsucea spre bază
ca o viță de vie
a întins brațele căt să cuprindă tot orizontul
l-a strâns ca pe un acordeon
l-a băgat în buzunarul pantalonilor
unde mai erau niște firimituri de pâine
și s-a chircit cu ochii la stele

noi priveam într-o fântână
cum înflorește apa
în timp ce copilul ne dădea ture în aer
râsul lui l-a auzit până și dumnezeu