cu două degete împletești visul

(zâmbești când le număr)

știu
ai vrut să-mi umplii buzunarul de respirări
plin în prea plin
să am pe mâine

a plecat trenul
nu se mai aud păsările
sirenele locomotivei

ai zâmbit
(iar și iar când mă vezi cum îmi caut prin buzunare)
ai spus
nici o locomitivă nu scoate sunete

pentru că tu
tu
nu pleci
nu auzi
cum este când treci cu trenul
peste marginea marginilor acelor margini
cum îi este pasării când trece peste pădurea pădurilor
și umbrelor umbrelor
tu nu știi cum este
când stai în picioare
între luminile
orașului

da
taci
te ascult când taci

singurătatea nu are ecou

când treci pe lângă copaci
ascultă
este linia nevăzută a ochilor închiși
ei nu te părăsesc
te țin de mână

tu împletești cu degete
cu două
o poveste surdă