despre mine n-o să scriu
așa mi-am propus
ultima poezie
a fost în așa hal
că m-am scârbit de toate
de mine din poezie de poezie
de mine care scriam poezia și
de mine care nu scriam nimic
am amețit chiar scriind asta
ultima variantă
e insuportabilă acum că citesc
mai bine scriu prost decât să nu scriu deloc
doar că e prea mult biografism prea mult
minimalism mizerabilism femanfișism prozaism
și așa mai departe
sau nu e destul lirism simbolism drăcism
și încă vreun concept las spațiu să-l umpleți voi
dacă ții cont te țăcănești
și eventual scrii o poezie ca asta
în care nu spui nimic
dar o scrii ca și când ai bea
pentru că îți trebuie
pentru că nu poți altfel
pentru că oricum nu contează
și te agâți de gestul ăsta care început
trebuie dus până la capăt
trebuie urmat până când
poezia hotărăște îndeajuns zice
m-am lăsat terfelită destul de toți insomniacii
maniacii bețivii aroganții frustrații
își ia șatra și-atunci să vezi disperare
când te trezești știi deja
că ai reușit din nou
să scrii cel mult același lucru
îți promiți alte bazaconii
și treci pe nesimțite de la persoana I la a II-a
ca să aibă de ce se lega
și înapoi de parcă te-ai plimba de nebun
într-o barcă ce se scufundă scuipând apă pe gură
pe când fumam o țigară
și-mi spuneam că va fi ultima
poezie pe care o scriu