când nu găsesc în oameni ființa las descuiat și plec

am un cort de după umeri și la tâmplă niște nuferi
printre ape numai gropi dintre care una mare groapa dinspre soare

clanța de la ușă este alta desenată ca eclipsa o cometă fără lanț la bicicletă oameni noi din viitor dezbrăcând în magazine iată unul ia paltonul celui care a găsit atomul
nu mai vine

vara asta se topește viitoarea vară a ghețarilor dumneavoastră iar plecați de rămâne locului soarta inorogului vine din trecut strigând știrba lumii lăcrimând până când în loc de coasă iarba se usucă până când de ducă
miezul dintr-o nucă

cântă lăutarii se întrec greierii până când dintr-o absență umbra mână creierii să-i ascundă umbrelor ori să vândă norilor să petreacă munților dâra toată nunților fie pace
numai maica tace

au venit
sunt iar la ușă
oamenii din tinda lumii aprinzând cu frig cărbunii
foarfeca unui chibrit Nu e Domnul adormit numai somnul chinuit