trăiam viața ca un pește în acvariu
mut.
nimeni nu mi se adresa decât ciocănind în sticla fumurie.

mâncarea îmi venea întotdeauna de sus. mulțumeam uneori protectorului de acolo. era o ea și mă născuse într-o urmă. deși pe atunci încă nu mi se transformaseră plămânii în branhii.

înotam încontinuu și doar în cerc, sfidând geometria acvariului. aveam un castel cu
aceleași două turnuri
aceleași acoperișuri vopsite în roșu
aceleași scări în spirală
un steag pe care era prețul de raft.

obișnuiam să mă ascund într-o scoică din plastic.

într-o bună s-a ivit o femelă. nici măcar nu era fusiformă. am pândit-o și am chemat-o. nu mi-a răspuns. n-am mai văzut-o. a doua era o lostriță
și m-a luat drept momeală. i-am înfipt cârligul rece până în gât.
am degroșat cu aripioarele în mine, apoi mai larg în ea. până ce am dat de cârlig.

din noi s-a născut un hipopotam. îl foloseam noaptea ca pernă. se plângea mereu că visele mele îl rod. într-o zi, pe furiș, a fugit din acvariu. l-am mai întâlnit la o aniversare. era de cealaltă parte. îmi făcea cu ochiul. îl călărea o puștoaică roșcată. pletele ei ca o trenă.

o suliță de lumină forjată a străpuns hipototamul. el s-a speriat. a răsturnat-o pe iubita îmbujorată, a călcat-o sub labele noduroase, a frământat-o până când fata, țipând, a devenit iarbă și din ea ieșeau aburi. pe locul acela a crescut un măr.

obișnuiam să îl privesc din loggia în diminețile când sticla era senină.