Suflet pustiu al vantului
Ce adie frunza de mac,
Ce asculta vocea pamantului
Si vietuitoarele din jungla tac.

E trist sa vezi un suflet ratacit
Cum ploaie sarata lasa in urma lui.
E trist ca omul... in sicriul mortii poposit
Cum isi lasa suflarea in bataia vantului.

E trist sa vezi iubiti la clar de luna,
E trist... cam tot ce lasa-n urma,
E trist... ca cerul ce-ntinde o cununa,
Doar iubirea sa se transforme in bruma.

Incet in noapte vreau sa cutrier muntii
Sa... ma pierd in viata fina,
Sa... ma pierd in senin ca hotii,
Slab, se zareste in departare o lumina.

Lumina... zarindu-se precum,
Varful tigarii aprinse fara scrum.
Ma-ndrept incet prin noapte
Cu speranta ca voi ajunge la lumina acolo departe.

In zadar... e prea departe,
Am mers prea mult prin noapte,
Dar dimineata se aproprie,
Si stinge lumina precum sufletul e stins de-o scorpie.

Grabesc pasul... in speranta ca voi reusi,
Prin ceata diminetii, lumina o mai pot zari,
Si ajung in locul luminat din ceata,
E doar luceafarul, cu lumina sa mareata.

E trist... sa vezi o stea pe gerul gol,
Doar pasarile ce umbla in stol,
Il tin treaz in dimineata...
Pe maretul meu luceafar.

E trist... ca drumul strabatut
Ce nu stie daca o sa ma intorc,
E trist... ca sufletul pierdut,
Precum el... spre luceafar urc.