Când frunza se prinde-a se-nroși
și valea se preschimbă în adânci melancolii,
aștept, iubirea mea de-a pururea,
să vii,
să-mi vii.

Nici nori,
nici ploaie,
nici păsări călătoare,
dorul nu mi-l pot opri;
și-aștept să mă prefaci,
din așteptare,
în chemare.

Te-aștept să vii!

Nu în lina cădere
a frunzei reci și pustii,
ci în a inimii mirare
de a fi...