A fost odat’ o baba și-un moșneag
Și vorba ceea : țuști în oala cu chișleag!
Ei, stați acum, și-aveți și voi răbdare
Voi scrie despre-o babă oarecare.

Și despre un moșneag vestit
Ce multe însă el a pătimit
Căci fata moșului mereu muncea,
Iar baba-ntotdeauna comenta.

Moșneagul nostru din poveste
Avea o fată, o mândrețe,
Iar baba,…tot o fat-avea,
Dar slută,leneșă și rea.

Noroc că Dumnezeu i-a dat răbdare
Și a făcut-o bună și ascultătoare.
Deși era mereu din deal în vale
Nu se plângea nicicum de ale sale.

Ziua în amiaza mare
Nu pleca la șezătoare,
Dar atunci când se ducea
Un ciur de fuse torcea.

Și moșneagul când venea
Gura babei iar mergea.
Că , de... zicea baba noastră,
Fata lui e moară-n casă.

Iară fata dumisale
Busuioc de la icoane.
Și moșneagul tot răbda
Chiar fata își alunga.

Draga tatei,zău așa
Zice baba că ești rea
Pleacă de la casa mea
Și du-te în lumea ta !

Dar te sfătuiesc ca tată
Să fii harnică ,curată
Și blajină și cuminte
Și-n viață să iei aminte!

Că lumea e tare rea,
Grijă mare, draga mea!
Vrând, nevrând ,ea a plecat
Rămas bun cu greu și-a luat.

Și mergând pe drum așa
A-ntâlnit chiar o cățea
Bolnavioară sărăcuța
Foarte slabă, miticuța.

Lângă ea, zău, s-a oprit
Cățelușa a-ngrijit
Și mulțumită de sine
A plecat din nou în lume.

Numai că în depărtare
Privește cu-nfrigurare.
E un păr ?Sau ce e oare ?
Părea totul că îl doare.

Ros de-omizi de sus în jos
Părea doar piele și os
Și s-a pus pe curățat
De omizi ea l-a scăpat.

Mai apoi, la o răscruce,
O fântână cu-apă dulce
Mâlită și părăsită...
Era toată ne-ngrijită.

Fata bună și cuminte
A-ngrijit ca și-nainte
Și-a primit apoi ca dar
Pere pentru buzunar.

Nu departe de-acest loc
Un cuptior distrus de tot
Fata noastră l-a-ngrijit
Și plăcinte a primit.

Și odată într-o noapte
Părea ca aude șoapte.
Era chiar Duminica
Ce cu drag o saluta.

Sfanta-aceasta o primi
Și-i încredința copii
Casa de-o va primeni
Răsplătită ea va fi.

Fata moșului pe dată
Se-apuca de treaba toată
Și primi drept ca simbrie
O ladă din vistierie.

Și-a ales bineînțeles
Una veche și urâtă.
Una mare n-a ales
Ci micuță, ca s-o ducă.

Copila s-a-ntors acasă
Tot modestă, dar bogată
Că pe drum ea a primit
Chiar pahare de argint.

Părul i-a dat perele
Salbă i-a dat câinele,
Iar cea mică din lădițe
A avut averi și vite.

Fata babei, de …,pesemne
A-nceput de-ndat’ să-ntrebe
Și-a plecat și ea în lume
Ca averi s-adune multe.

Când pe Sfanta a-ntâlnit
Treabă multă n-a făcut
Și pe loc s-a pricopsit
Cu-o ladiță din trecut.

Dară răutatea sa
Pedepsit-a fost de Sfânta
Căci lădița conținea
Jivine și piază rea.

Și acestea le-au mâncat
Pe babă și fată-ndat’
Fata-apoi s-a măritat
C-un barbat tare curtat.

Și acum la încheiere
Eu imi iau la revedere!
Iar voi să luați aminte :
Fiți mereu oameni cu minte!