Nu mai sunt eu, nu mai esti tu, e numai timpul ofilit
Ramas pe frunze ruginii, ce se desprind duse de vant,
Intre noi doi pareri de rau, pamantul reavan au gasit
Si-oricat am vrea sa le-alungam, au radacinile-n cuvant.

Uitam de ele uneori si fericiti ca toate capata un rost,
Cum se-ntampla candva, cand multe semanau cu tine,
Nostalgic retraim in gand, frumoase clipe care-au fost
Un lant de stele ce-a legat, mireasma noptilor de mine.

Doi calatori printr-o minune cu umbre argintii pe frunte,
S-au ratacit prin alte vise, fara carari si fara flori
Si dureros le este-acum, cand marile lucruri marunte,
Aduc furtuni mereu in suflet si dau tacerilor fiori.

Ne transformam in departare, cand frunze cad peste trecut,
Sperand ca va veni o toamna pe tarmul lacrimilor noastre,
Sa regasim din nou cararea, unde destinul l-am pierdut,
Sa te-ndragesc cat universul, topit in zarile albastre.