agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-26 | |
la început vor vrea să știe cum o duci, în ce condiții trăiești, câți copii ai, ce școli ai făcut, meseria și unde lucrezi. nivelul de fericire. identitatea ta contează pentru ei. ți se pare bizar. te simți incomod să te expui. și totuși, identitatea ta se află în spatele atâtor conturi, facturi, contracte. semnate cu bună știință. uneori, cu un sentiment de împlinire. gândeai pe termen scurt și erai apărat de încredere.
mai apoi, vor vrea să știe la ce oră iei masa, cu cine, când te culci, cu cine, ce vorbești, cu cine, ce muncești, cu cine și te vor supraveghea îndeaproape. asta se cheamă grijă permanentă și ar trebui să fii recunoscător. mai târziu, vor elimina alimentele. solide, lichide, le vor înlocui cu pilule care vor simula sațietatea. și ar trebui să mulțumești pentru că vei da jos toate acele kilograme care ți-au stat pe șolduri, pe fese, pe coapse, în gât, ani de zile. și te-ai urât. de câte ori te-ai privit într-o oglindă te-ai urât și ai spart zeci de oglinzi pentru că niciuna nu te arăta așa cum doreai. într-o zi, vor desena ce să încalți vara, ce să încalți iarna, te vor izola termic, fonic și vizual. iar soarele va fi doar gaura dintr-o fereastră opacă. se vor apropia și mai mult de tine, chiar dacă suferi de claustrofobie. iar tu va trebui să te simți dator. va urma un impact și mai mare, acela când ți se va implanta un cip prin care vei primi, în sfârșit, recunoașterea pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna. îți vor urmări fiecare mișcare prin satelit. ar trebui să le arăți gratitudine pentru că, oriunde te-ai afla, cineva care nu vrea să divulge sinele, din motive de onestitate, te va însoți mereu și nu vei mai cunoaște singurătatea. amprenta pașilor tăi va fi citită de aparate. iar dacă la bătrânețe, care nu va mai fi bătrânețe, vei uita cum te cheamă și vei sta mult pe gânduri până să-ți aduci aminte, dacă îți vei mai aminti, cineva care nu vrea să se deconspire va ști cine ești. te va striga cod unic. da, cineva te va priva de toate grijile pe care ți le-ai fi făcut dacă ai fi fost ca pescărușul de pe cerul liber văzut printr-o fisură prin care te chiorăști. (26 octombrie 2011)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate