Să nu te temi chiar dacă știi, de-acuma,
Că fără capăt, drumul meu se curge
Prin herghelii cu nori și iepe murge
De neatins de aer sau de humă.

Să nu te temi, nemoartea nu pătează
Nici nu se ia prin tuse sau săruturi,
Nici nu lovește, lașă, pe sub scuturi,
E doar un dat să-mi ție moartea trează.

Să nu te temi să-mi fi aici o vreme
Chiar dacă simți dar nu-nțelegi eternul,
Du-ți la final menirea și maternul
Să-ți fie diamantul prins în gene.

Voi mai trăi mai mult de-o veșnicie
Dar să m-aștepți, în moarte, cu o floare
Ca ea să mă dezlege din strânsoare
Și nopții să îi scriu o elegie.