ca anul ăsta nu știu să fi fost
cură de sus cu frunze de dimineața
până seara
și apoi iară noaptea
tot ostenești și
nu se mai termină
și sângele din om mai cură
se oprește dară apoi
da roșeața asta nu se sfârșește
numa Dumnezeu nu se sfârșește
Doamne iartă-mă
mai știi
și noi măturăm și-L grămădim la poartă
și facem cărări
prin Dânsul

mamaia se îndreaptă de șale și tace puțin
își leagă basmaua
am îngenat de tot
spune
cerul îi coboară în ochi
legănându-se încet dintr-o parte în alta
cum cobori o găleată în fântână
*
se întunecă prea din vreme
p-atunci îmi desfăceam noaptea
părul
și lumina toată casa
nici nu mai era nevoie de lampă
în odaie
mamaia Lina crește subțire
din fusta maro
în formă de clopot
până unde începe
restul de aer sub caiși
pe spatele ei se ghemuiește ceața
și așteaptă să facă un singur salt
împreună

ziua se oprește și se închide fără zgomot
așa cum închizi ușa
când cineva doarme
rămânem pe întuneric
cum trecem noi de ceasul cela înfricoșat
ca prin somn părul ei
miroase a prune și a frig
facem focul
aprindem toate luminile


înaintăm greu
unu
doi
înotăm laolaltă
foșnește
dintr-o parte în cealaltă
de sus până jos
se așează straturi
peste casă încă o casă
peste curte încă o curte
ea mătură și taie cărare până
unde
nu
se
sfârșește