agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-11-24 | |
Caută, află, spune-mi,
Ce voință impune verticalitatea? Și care orgoliu ne trage în sus, Peste lumină? Sămânța, ce pândește în tăcere primăvara cu zâmbetul culorii din adâncul pământului. Nu-i compasiune nici incertitudine în compasiunea noastră. În cercul nostru strâmt avem și spadă și adepți, dar, în mijlocul lumi, e mulțimea ne cade spada, ne fug adepți, ceva lipsește, zâmbesc, nu știu de ce zâmbetul cânt, și nu știu de ce cântecul tac, nu știu de ce tăcerea. Să zici că nu sunt singur, ceva lipsește, e oare zâmbetul-frumusețe, lacrima-iubire, zâmbetul-omenie? Acesta-i bocetul meu, zâmbetele tale curg pe fața mea. Dacă lacrimile-zâmbet s-ar interzice cum am mai vedea lumea? Haz de necaz, omule! Eu nu sunt „eu” ci omenirea-ntreagă Unul ce se regăsește în toate, pe care pământul nu-l încape căci toate se regăsesc în unul la care cerul se uită printre pleoape. Uman, căci oameni-s de piatră- Fisurată cu care poți construi palate de zâmbete, drumuri de speranță. Exist, atât cât exist. Cine sunt eu, cel ce scrie rânduri de ne-nțeles, ce poate exprima un nume, o profesie, un act de identitate? Toate-s o apă și-un pământ! Cu fiece filă întoarsă oameni-și deschid o fereastră și nu știi dacă potrivesc ora exactă ori arcul de rezistență al timpului îl îndreaptă, la masa de lucru când se așază nu știi de stau pe scaun sau pe lavița copilărească, copiii lor când se joacă nu știi dacă mai și învață, umili până la ultima demnitate Ei dau totul: averea și neaverea lor pentru dreptatea ce nu s-a făcut, Umanul nu-i supărat, supărat e cel ce nu are dreptate; Iar când au mers până la capăt, pentru rațiunea ce n-a existat, Toth nu ne-am supărat, doar cel absurd se poate supăra; Batjocoriți în ultima noastră speranță, rătăcim pe drumurile lumii și totuși nu ne-am supărat, Doar cel slab se supără pe viață. Dă Doamne mintea de pe urmă! Speranța împrumutată zilei de mâine, visul sub pleoape speranța, împrumut al trecutului, speri-pierzi, nu speri-câștigi de două ori aceasta-i puterea din noi, e ziua de naștere, comună Identitatea plauzibilă În miresme și culori: iubirii dă-i anii tăi, nu irosi ce a mai rămas, din multul ieri, din mâine un ceas… Emil, Judea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate