Norii iernii vin în valuri -
Cenușii, plutind greoi
Peste văi și peste dealuri,
Peste amintiri din noi.

Lasă-n urma lor tăcere
Ce durează un minut,
Apoi vântul, cu putere,
Dă iama peste ținut.

Bat obloanele la geamuri,
Pomii frunza și-au rărit,
Se strecoară printre ramuri,
Primul fulg e obosit.

Obosit de calea-i lungă,
Lin, pe prag s-a așezat;
A trecut prin ger s-ajungă
La mine, pe înserat.

Ne cunoaștem de-o vecie,
Ochii iarna i-am deschis,
Și de-atunci, fără simbrie,
Anotimpului i-am scris.

Mă întreb... a câta oară
Pleacă gândul iar tiptil,
Zburând pe o sănioară
Trasă-n noapte de-un copil?

Mă întreb... a câta oară,
Când primesc colindători,
De ce lacrima îmi zboară
Peste timp, de sărbători?

Mă întreb... a câta oară -
De ce acele tot cad
Când vibrează o vioară
Sub o ramură de brad?

Mă întreb... a câta oară,
Când omătul îl frământ,
De ce anii stau pe-o sfoară?
De ce părul mi-e cărunt?

Mă întreb... a câta oară
De la geam perdeaua smulg
Să văd cum frumos coboară
În ogradă primul fulg?

Deschid ușa cu sfială,
Fulgul tremură ușor;
Știe că-l aștern pe-o coală,
Se topește-ncetișor.