Iarna veche, orbul gând
ard tandrețile albastre.
Luna, albul mort rotund,
emigrează dintre astre,
umple visurile noastre.


Tâmpla-mi arde ochiul ei.
În hipnoză dorm, pereche.
Prin milenii stele, zei
sorb singurătatea veche.


Noaptea inventează chei,
noi veghem în somn, atei.


Călători prin visul rece,
mână-n mână, murim lent.
Mortul alb nu ne petrece.
Dumnezeu, trist abstinent,
a murit demult. Absent ...