simt niște gheare înveninate
ca vârfurile săgeților amenințătoare
într-un matinal coșmar

retras în pântecele dormezei
ghemuit asemenea ariciului
înspăimântat de botul vulpii

strig

suferința brazdelor însângerate
cu vocea pruncilor nevinovați
căutând buimac sfânta lumină

umerii bătătoriți
sub greutatea jugului de piatră
atârnă de firul somnului adânc

mamă

naște-mă încă o dată
să te pot chema în ajutor
ori să mi se ursească
un fericit destin
căruia îi simt nevoia