am tăcut dintr-o suflare în alta
pentru că vorbeai iar
tu nu'ți auzeai cuvintele și ele prindeau formă în aerul vâscos de
negru, se întorceau și deveneau
șerpi, viermi, mâini, degete, pântece
te pipăiau, mușcau, pătrundeau
niciodată nu te-ai înțeles pân' la capăt
ci doar te-ai lăsat mistuită ca o risipă
o halcă între dinții unui cer scorojit
pe alocuri murdar de ulei și rugină

nu te-am visat fugind
printre lăcuste cu părul despletit
de norii îmbibați de sânge
nu te-am tăcut din vis în vis
pentru că

nu încă

o barcă fără vâsle, pânze
și-un cer fără de stânci sau umbre