ziua e cît o garsonieră
cu geamurile deschise

noi alergăm prin grădină
iar mama strigă să nu-i strivim roșiile
noi alergăm

și mai roșii decât roșiile mamei sunt
inimile

desculț prin țărâna ferbinte
pașii devin dureroși
așteptăm nerăbdători seara
să ne dezbrăcăm de hainele murdare
și de corp
să ne ghemuim în odaie
furându-ne aerul

noaptea vine în vârful degetelor
și noi cu ochii deschiși visăm la
orașul care nu doarme niciodată