Când mândru urlă vântul cu mânie
iar munții în ceață-s minunați,
Pământul pierde-n focuri cu trufie
făcând să pară, că totul a-ncetat.

Spre nemurire stau trufaș în noapte
uitând de gloria ce vine din păcat,
Mă pierd anost în singura ta șoaptă
în roua dimineții ce a încetat...