Să mă scufund în mine, cum într-un vis al apei
Ce-mi scaldă țărmul aspru al zilei fără capăt
Să fiu, doar, prelungirea la nesfârșit-a pleoapei
Blând refuzându-i somnul luminii-n care scapăt...

Eu m-am sustras acestui irespirabil aer
Întemnițat de glasuri – iertându-i temnicerii
Menit, numai să depăn un inefabil caer:
Lumina din adâncuri, ostatecă tăcerii!...

S-ascult, numai, lumina curgând cum mă sfâșie
(Lasciva-ndurerare, de nimeni tălmăcită
Ce-mi cotropește trupul, cu dulcea ei stihie)
S-ascult lumina apei, doar mie hărăzită -

Când clopote de aur se sfarmă (Foșnitoare,
Când lunecă în valuri incendiind străfunduri)
Să mă retrag în mine ca-ntr-o fluidă floare
Năvalnic revărsată și sângerând pe prunduri...

Eu m-am sustras acestui încarcerat , greu aer
Înveninat de glasuri – iertându-i temnicerii
Menit numai să depăn un inefabil caer:
Tăcerea din adâncuri – ostatec, doar tăcerii!...

O! Să mă pierd în mine, cum, într-un vis al mării,
Tânjind să mă dezmierde mareele-i obscure,
Cu mâini înlăcrimate de la crămile sării –
Tăcute să se-nalțe – spre mine să se-ndure,

Restituindu-i Trupul – lăuntricu-mi acelei,
Ce-i va fi fost stăpână (de la-nceputuri, încă!)
Mareele tăcute, nu blânde prunduri spele-i
Ci-nsingurate țărmuri cioplite-n aspră stâncă!...

...Dulci fluxuri și refluxuri în fum - surpat de ape
La țărmu-mi singuratic visând, îngâne-ntr-una
“Să fiu, doar prelungirea tremurătoare-i pleoape
A mării logodindu-și tăcerile cu luna”...