Să ridicăm paharul să-i bem pelinul
Că dulce fu iubirea, amar sărutul
Hai să cântăm c-așa ne-o cere jocul
Nebuni ce pariarăm lumea pe o carte

Mai rău ca iarna ne viscolește criza
De dorul pâinii planeta-și schimbă polii
La zar ne joacă viața guvernanții
Și poate chiar vine sfârșitul lumii

Haide să ne mințim că suntem încă tineri
Să uităm că și copiii noștri au copii
Să ne primim diminețile ca pe-o floare
Demn să picăm examenul vieții când va fi

Cai suri, anii, ne aleargă prin plete
Se împuținează zilnic herghelia
Și tot mai incoloră ni-i lumina
Iar focu-n vatră arde tot mai rece

Haide, vin să ne fim pod peste anotimpurii
Să sădim flori în craterele sufletului
Și să ne sculptăm, în gheața inimii, statui
Să stingem curcubeul din arca speranței

Coboară înserarea peste amintiri
Și ne-a uitat norocu-n ceașca de cafea
Șiroaie de doruri ne seacă fântâna
Mai strâmtă, mai cu gratii ne e celula

Haide să nu ne mai pitim iar printre vise
Și să slobozim tăcerile să ne urle
Toate tatuajele de pe vârful limbii
Ca să poată înflori cuvântul iertare

Aud cum mă bântuie toamna prin oase
Temeri încep mai des să mă colinde
Pe rugul așteptării îmi pipăi ortul
Cu care-i voi plăti pe sfinții clopotari

Mi se stafidesc mugurii la izvoare
Se-nfundă cărarea, stindardu-i ciuruit
Să bem pentru iubire și pentru frumos
Haide, încă nu-îneca în lacrimi ploaia