Troiță din margine de sat,
Troiță uitată de noroc
Lemnul tău, azi, negru și crăpat
Amiroase-a tei și-a busuioc.

Tu-mi aduci în suflet, de demult
Liniștea, ce anii mi-o pierdură
Și un dor din piept ce mi l-a smult
Tinerețea fără de măsură.

Simt cum, iar, lumina unui psalm
Înfășoară gândul meu, înfrântul
Și foșnind, cum suie-n mine calm
Strâns din fumul gândului, Cuvântul.

Troiță, în sfântă preajma ta,
Când adast se-mpacă mine toate,
Parcă-ntregul cer s-ar strămuta
În pioasa ta vecinătate.