Tinere, sunt ca o plasă, nu intra. Strivește-mi
florile din ghivece, încleștează-ți pumnii,
trage de fața asta de masă să cadă paharele,
trage de mâneca Domnului să aducă furtuna
și să dispar. Sângele meu nu ți-ar fi destul,
de la garoafe la scai, de la primul loc la
ultimul scaun, nici nu mai știu, bună e inima
mea, Mângâiere îmi ești sau ești Trasul de Păr.

De cum se înserează și până la ziuă, spune-ți,
ochiul ei e verde și crud, trupul ei e Bastillia.
Ura ta să crească ca durerea unui cal lovit cu
cravașa, nu-ți fie milă, nici de minciuna care
te cheamă la ea, nici de adevărul fără secundar.
Obosește, culcă-te-n iarba înaltă până la limita
Porților, cu fața în jos, să vezi masca mea
mortuară, sau cât de mult, tinerețea ta, doare.




MEMORIA HIENEI, 2018