Cădeam trăgând cuvinte în furtună.
Silabe se izbeau de maluri supte
Și nu puteau cu valuri mari să lupte,
Ca să închege tot ce-aveau să spună.

Mă sfâșiau tristețile abrupte
Ce nu găseau un vers de pus pe strună
Și se scurgeau prin noaptea fără lună
Dintr-un tain de umbre să se-nfrupte.

Plutiri în gol cu spaimele pe creastă.
Și aerul! Ce stavilă în piept!
Îl sorb căznit, dar a ajuns o pastă

Și nu-i de-ajuns, e frig și e nedrept!
Mă pierd acum în zbaterea nefastă?
Sunt ce nu sunt, aștept ce nu aștept!