calc o bucată de pământ
învelită în gânduri
febra câinească mușcă ploile
acestei lumi
importanța lacrimilor
din ochii escavați de inimi păcătoase
e darul omului vertical
cu mediana sufletului ciobit
strâng noaptea într-o margine
a minții
de-acolo pornește cutremurul împrăștiind
versantul existenței ca pe dezgustul
atins de mâinile căutătoare de mângâiere

voi ceva mai mult
decât bucata asta de pământ
așezată între mine și amintire
poate o sferă în care toți tac
iar ce-am pierdut
să nu mă-ntrebe nimeni
de ce


4 aprilie 2012