Oamenii când văd un zid gol, simt nevoia să îl mâzgălească. Asta a simțit și bătrâna doamnă Zen chinuită de talentul său artistic, a început să deseneze graffitti pe câțiva pereți din apropierea casei sale.
Un fel de exprimare a orășeanului obișnuit cu tot bagajul său comportamental.
Bătrâna doamnă vroia să dea culoare și personalitate zidurilor până atunci gri și monotone.
Dacă veți trece prin zonă, veți urmări povești naive specifice vieții urbane pictate pe câțiva pereți exteriori.
Bătrâna doamnă Zen s-a gândit să își extindă cercul de admiratori, să devină de ce nu, și mai populară.
Și-a deschis o expoziție de tablouri pictate naiv pe pânză, direct în stradă, chiar pe gardul casei sale.
Trecătorii se opreau, comentau, doi bătrâni râdeau între ei.
Bătrâna doamnă Zen a reușit să vândă un singur tablou, cu atâția bani, încât a putut să își cumpere un cățel de pluș.
Într-o zi și-a făcut autoportretul pe care l-a atârnat pe perete în living.
Privindu-l, din acea zi cățelul de pluș a început să latre.











În urmă cu o lună am fost în vizită la bătrâna doamnă Zen.
Nu o v ăzusem de mult, vroiam s ă știu cum se mai simte, ce mai face.
Mare mi-a fost mirarea surpriza când am intrat în living și am văzut-o pe bătrâna doamnă Zen alergând cu mâinile întinse, fâlfâind din ele ca din aripi.
Tot cu mâinile întinse, fâlfâind sărea de pe canapea, de pe pian, de pe masă.
În timp ce alerga pe lângă mine îmi spunea că vrea să învețe să zboare.
Atunci mi-am adus aminte că cu ceva timp în urmă mi-a spus: când era copilă s-a urcat în podul casei și cu o umbrelă deschisă a încercat să zboare, umbrela s-a rupt la fel și picioarele.
De atunci persistă în memoria sa ideea să învețe să zboare.
Acum la vârsta ei înaintată persistă să învețe să zboare.
A început cu mâinile întinse, fâlfâind din ele să zboare prin grădină.
S-a împiedicat de un mușuroi și s-a întins cât era de lungă.
A stat mai bine de o săptămână în pat cu vânătăi și dureri de oase.
Apoi s-a înscris la un curs de zbor cu parapanta.
După vreo cincisprezece ore de parcurs,bătrâna doamnă Zen a învățat să se dea cu parapanta.
Își dădea drumul de pe casă, de pe dealul din apropiere, de pe unde găsea prilejul să își dea drumul cu parapanta.
Îi plăcea felul cum vedea lumea din văzduh, avea impresia că totul îi stă la picioare.
Până când într-o zi în văzduh a intrat în conflict cu un uliu.
Acesta agresând-o pentru că i-a încălcat teritoriul.
În urma conflictului a fost nevoită să aterizeze forțat.
La aterizare a înfipt parapanta în pământ, ea accidentându-se.
Acum de mai bine de o săpămână stă întinsă în pat, cochetă, îmbrăcată cu o bluză foarte decoltată, cu sânii mai mult la vedere, purtând o fustă din ipsos.
I-am scris câteva versuri pe fusta ei din ipsos.
Am băut cu ea un pahar cu șampanie, ea cu paiul, eu cu paharul.
Mi-a spus că după ce medicii o vor dezbrăca de fusta de ipsos, are de gând să învețe să sară cu parașuta.
Mă gândeam la bătrâna doamnă că este singură și foarte bogată și nu are pe nimeni altcineva decât pe mine, care trec din când în când să o vizitez.
Dar săritura ei cu parașuta s-ar putea să îi facă rău, iar mie bine.