Personaj simbol de ratat;
Exempl-unei comune fade
Unde din viață timpul roade
În palme mari... destin crăpat.

Este un păpușoi de ceară
Topit în mințile golașe
Ce cred în școli de prin orașe
Ce idolu-a urmat cu fală.

Îi reprezintă inteligenți
C-un an făcut la facultate;
E geniul cel cu multă carte
Ce face proiect la petenți!

Este talentul pur, schematic,
Uitat într-un burduf jegos,
Ajuns un cerșetor zelos
Pe vorbe pentr-orice tematic.

Etilizat ieftin în doze
De spirt sau de rachiu ”murdar”,
E veșnic negru, cum grătar
Și-ndrăgostit să îi faci poze..

Identitate nu mai are
Căci și-a pierdut-o... undeva
Și nu-i se va renuvela;
Deci niciun ban!... Nici de mâncare!

A primit însă ajutor
De un WC ce-i este casă
Pe-o curte hâdă, răpciugoasă;
Să stea... Pământu-i drept covor.

Iarna-i mai negru, afroid
De cauciucurile arse
Să-și scoată frigul de la oase;
Căci e și el... ”humanoid”!?

Ce degradant se prăvălește,
Pe zi ce trece-i tot mai dus;
Nu-ți mai citește de Iisus,
De viață nu-ți mai povestește.

E simplu, doar o excrescență
De-o tagmă-n curs de prăpădire;
Este-un rebut de omenire
Aflată-n dispreț de prezență.

Transfigurat din fastuos
Devine o paiață-n țoale
Întortochiate, rupte-n poale;
Vede anevoie, mai cețos.

E totuși înc-un emblematic
Ce trebuie să-l vezi pășind,
Vorbind mai tare sau tușind;
Un fost simpatic... antipatic.

Nici nume nimeni nu-i mai știe,
E simplu locului cutumă
Nevrută, dulce amertumă
Care-ți recit-o poezie.

Mi-era precum un cert erou;
Deunăzi iar l-am căutat
Să-i dau mâncare, de-mbrăcat...
Dar niciun glas, niciun ecou.

Din întâmplare-am un răspuns,
Dar nu-i al lui... E-un cineva
Ce-mi spune; ”Nu-l mai căuta!
Țuțu-a murit, îi era-ndeajuns...”.

Ca un făcut predestinat
Doar moartea l-a repus pe rol;
Cu toții nume i-am aflat;
”Petre Mihai... și-a dat obol!”

Am încă poza-i într-o carte
Din timpul când îmi recita
”Luceafărul”, la o cafea...
Și-l am acum... o altă moarte...........
15.04.2011