agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2429 .



Scrisoare torențială continuă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ptoth ]

2012-05-10  |   

Traducere poezie - Traduceri poezii si alte texteAcest text este o traducere.  | 



(... Și totul e mai frumos, mai curat, mai bogat!

Cinstea mea se varsă cu putere;

Și lumea-i cinstită, simplă, curată

Ca și noi doi!...

Dintr-un poem scump, nereușit al unui ne-poet.)



Ce mulți sunteți!...

Milioane de soldăței trec acum

prin ceață însângerată, mlaștină înghețată, pe drum rănit

și înfumat

- (În văile din depărtări suflă vântul rece!) -

Pășesc atât de uniform-amețitor, hainele li-s atât de cenușii!

Nenumărate vieți! Câte unul doar fir de praf inutil,

În mulțimea amețită nu-ntreabă: unde? până unde?

Merg, deși nu-nțeleg ce-i duce - nebunia

Cu care au lăsat vatră, treabă, obiceiuri, gânduri de-acasă,

S-aștepte în satul pustiit, în ceață de sânge, mlaștină înghețată,

Și dacă li se poruncește, să ucidă cu ropot înspăimântător -

Că vecinul cu alt port și cuvânt tot așa va face,

Voiește să vină dincoace, să numească ”al meu” acest pământ,

(Deși pământul e-aceluia care-l muncește și se leagă cu suflet!)

... Nu, nu înțeleg... Cine-a vrut?... De unde-a venit acest gând netot,

Un om să atace alt om, pândind de sub pământ, ca animal deștept?

(Ce bine-i acum de animalele pământului! Arme nu-i pândesc,

Dorm în bârlogul pașnic împreună cu perechea!)

Nu înțeleg!...Privesc în foc odihnindu-se și râd, ce mult se aseamănă,

Acum plini de noroi, de paraziți, așa-mpreună - jefuiți a frați!

Deși e cine se mai gândește la câte-o carte sau melodie fină;

Dar și soldatul se romanciază și visează flăcăraie în flacără.

Și toți visează cuvânt bun de femeie, mână caldă de mamă.

...Și vorbesc: se-apropie oare timpul nebun, bolnav de sfârșit,

Să-și continue fiecare viața cunoscută din copilărie! -

Dar pân-atunci e ascultător, (ce să facă?) merge înainte cu suflet închis,

Se predă (ăsta-i cel mai deștept lucru!) și încearcă să se bucure de merinde,

Închide inima în fața compasiunii, are un singur gând: ”Azi mai trăiesc!”

Îngroapă camaradul fără lacrimi: ”El se răcise azi, nu eu!”

...Vai, din atâta sărăcie a ta nici nu se vede, iubitule!”...



Și ce multe suntem!

Milioane de femei plâng

după iubiți, măsoară chinuite trecerea timpului, -

scriu scrisori încurajatoare mânjind literele cu lacrimi,

pândesc poștașul: ”E vie încă oare mâna care-a scris-o?...”

Un loc liber la masă,... și-i stă-n gât mâncarea caldă.

Stă amărută-n patul de văduvă: ”Oare-n ce culcuș doarme celălalt?

Se roagă și face planuri. - Cum îi va așterne masa!

Cum îl va cruța de griji! Cum îi va face totul pe plac!

Nu va căuta pretexte; îi va asculta orice dorință!

Va umbla pe vârfuri în jurul lui, să-i vindece inima cu liniște:

”Adu-l înapoi, Doamne! Numai pe el! Chiar și bolnav... îl vindec eu!

Numai să vină, chiar de-i schilod,... îi înseninez viața până la moarte!

Chiar urâțit... să se privească-n oglinda inimii mele!

Schimbat... îl voi mâna înapoi le vechiul el!

Viața mea să fie cadou mic, să-l sacrific pentru el!...

De-acum încolo ce buni vom fi: simpli, pașnici, toleranți;

Cine se-mpiedică de-o piatră, de-a scăpat viu de sub un munte surpat?

- Așa vorbesc azi toate femeile, care măsoară timpul zbuciumate.

Să poată îndura cu mintea întreagă, se-ngroapă în munci străine,

vindecă răni străine; - doar-doar ar vedea Dumnezeu?

(Dacă nu se-ascunde rușinat după draperia cerului larg;)

...Vai, din suferințele milioanelor de femei nu se cunoaște cea a femeii tale...



Și totuși... doar tu și eu!...

Spre tine strig în noaptea asta aspră,

Că nimic nu există în afara noastră; că nu avem nimic altceva!

Și dacă ne sfârșim, - cu ochii noștri mici o lume-și închide ochii!...

... Ți-aduci aminte? În acea vară strigam numele celuilalt

Peste pietrele sparse ale instanței străbune, spre baia antică a fecioarelor,

Și la picioarele frumoaselor dealuri ai spus: ”Aici luptasem odinioară!”

...Visat-am oare atunci cutremur? Eram atât de singuri! Numai noi!

- Tovarășul meu! Armonia mea! Prima mea fericită iubire!

Simțindu-ne inimile, am spus: ”Același material!”,

Îmbrățișându-ne mirați: ”Îmbrățișare rușinoasă!” -

Ascultă, viața mea! Nu se-ntâmplă acest uragan cu noi,

Căzuse doar fără sens, fără rost în noi,

Suntem doar unul altuia: onoare, viață, datorie!

- Încercarăm, și-mpreună e bine oriunde pe pământ,

Undeva am aprins o lumânare, în jurul nostru cânta liniște.

... Mai știi balconul ce privea grădina de măslin?

(Fântâna de piatră a orașului montan susura sub noi în lumina lunii.)

”Acum sunt fericită!”- acolo spusei; tu știi, am spus-o pentru prima dată.

M-ai acoperit duios când foșnise brusc vânt rece;

Și-n zori veni vestea, trebuie să pleci, lumea-i în forfotă,

Pornește avalanșa, uragan vuiește, viața-i în delir!...

(-Vezi, dar să rămână între noi!, - îți spun de ce venise totul:

Căci pentru prima dată în viață am spus: ”Sunt fericită!)

Dar în veșnicia orgoliului divin: tu, eu, și noi o pereche am fost;

Și nici Dumnezeul care făcuse asta, nu mai poate face altfel!

Tu departe, eu aici?

Acum privim acceași Lună și inimile ni-s împreună!

Deși minutele noastre nu se aseamănă, deși o veste ajunge într-o săptămână;

Deși calci în noroi și sânge și dormi în pământ înghețat;

Deși scriu plângând și lângă mine stă trist patul tău gol.



Ce se poate întâmpla cu noi?

Ne omoară? (Iubirea mea veghind crâncen, uimește acest omor!

Dacă aș lâncezi un minut, poate aș găsi inima ta scumpă!)

Dar demult suntem noi un întreg, - și drumul nostru-i același și-acum!...

...Poate timpul va șterge acest tablou, - (Ce milă mi-ar fi de tine fără mine!)

Dar numai un cuvânt să scot, și inima ta-mi recunoaște inima

Și de oriunde te înnapoiezi pe muzica lui Solweigod!

M-am pus ștampilă pe inima ta, stigmă pe brațul tău,

Căci iubirea-i puternică ca moartea, ș-i tare ca sicriul

- Adevărata iubire!


poezie de Kaffka Margit

traducere de P. Tóth Irén

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!