cel puțin eu știu
pentru câteva secunde
cheița de argint a vieții stă pe masă dimineață de dimineață
până apar străinii care iau tot cu palmele de carton ud
ce-i drept au în privire ceva din memoria ierbii care mă liniștește

degeaba strig în urma lor degeaba încerc să-i apuc de umbre
cum apuc fluturii de aripi când îi scutur ca pe clopoței

din ochi mi se scurge o lumină sau cel puțin așa e scrijelit pe fundul luntrii
că ar trebui

îi las pe toți să-și umple buzunarele hainelor cu lacrimi
căci da! podelele se freacă și pe dinăuntru
și pe suprafețe