Eu sunt un mic porumbel alb,
Iar el e vânătorul.
Ucide fiecare pasăre
Pe care-o vede zburând.
A iscat panica la noi, acolo,
În desiș.
Pe mine totuși
A preferat să mă colecționeze.
Poate pentru orgoliu,
Poate pentru decor.
Cert e că m-a ținut destul
De mult timp captivă.
Când mă zbăteam,
El îmi bătea în gratii,
Mă hrănea, vorbea cu mine,
Dar cu siguranță nu mă iubea.
Așa că într-o zi
M-a găsit cu ploapele închise
Și cu ciocul gălbeniu.
El nu știa că porumbeii
Nu se țin în colivie.