Mă-nalț Părintelui Etern
C-o jalbă; Doamne, oare-s demn
Să Te Întreb cum de Te am, doar Tată?
Oare-s orfan și Mamă nu mi-e Dată
Să O sfințesc, așa cum fac cu anii,
La Tine mă-nchinând în liturghii și psalmii,
Te venerând pe nume de Împărat?
Mi-aș căuta și-un Pântec de-a fost Dat!?
M-am lepădat în voia-Ți suverană,
Dar îmi lipsește parcă suavul de Matroană
Să-mi mângâie de mic zulufii, să mă scalde
În lucii lacrimi, între brațe calde.
Mă rog la Tine să mă plămădești
Din pâinea Mamei, din cuptoare Îngerești;
Te-ntreb de nu-i S-ompartă zi de zi,
De nu-i și Ea... Femeie?... Spune-mi, oare o Fi?
... Să ierte dulce, cum ne ierți, o omenire
Ce-Ți suntem în genunchi, feriți de ispitire.
Să ne dea Ea oblojul la viclean, că Știe,
A Făcut mulți, ne-a-nsămânțat o seminție?!
E poate doar himeră, Doamne, gându-mi celestin
Ce-l îndrug pur și cast, într-o-ntrebare-ngenunchiat... Amin.
15.05.2011