O lovitură de moarte
la o cumpănă de-o noapte,
cu scântei de sabie
în nevralgicul punct,
învață oamenii să moară.

fântâna din ochi
rostogolește după umăr vântul,
să-mi spulbere
aripile deschise pe nisip.

Râul cu mișcări de șarpe,
câmpia cu apa la glezne,
fugăresc copacii speriați
de fulgerele verii.

Cu degetele-n părul tău
adun cercuri de aer,
să știe vântul
unde-și fac cuib păsările.

Tu privești nemișcată
ceva ce nu se vede,
pe drum copilăria
rămasă desculță.