cineva ne citea cu voce tare dintr-un pergament
ne îndesa acarieni în memorie (eram supărați tare și noi și acarienii)

gramofoanele se topeau ca niște înghețate
din haine curgeau toate obiectele (de la nicovale la mere)
noi
căutam fântâna aceea plimbătoare în care nu s-a înecat nimeni
ne strângeam lacrimile ca niște bomboane skittles în batiste de lemn lasă
ne uităm la ele altădată

eu eram aici tu tot aici dar foarte departe
soarele trecea prin dreptul unor geamuri murdare

ne întâlneam pe bârnă din când în când cu rucsacuri mari cât niște urși atârnând de glasuri
și atunci ne salutam în tăcere ca oamenii de munte cu experiența strânsă într-un toiag
(odată am visat că dormeam lângă călcâiul tău de godzilla
dar asta e altă poveste se făcea că te stropea o mașină de pompieri doar doar
pleci și lași orașul sau te trezești și faci dragoste cu mine)

obosit mă așezam seară de seară în fotoliu din mijlocul câmpiei
pe care o duceam la piept pe un lanț și
mă lua dorul de tine la el acasă zicea
spune tot spune și urlam ca o fotografie din copilărie
în care ajungeam unui mastiff napoletan până la bot

cei din jur nu interveneau nici pentru ei
stăteau la stop sau treceau cu barca sâmbăta pe lac
eu mă țineam de oasele mele ca la cutremur ca într-un tren în plină deraiere
spune tot spune și țipam
nu era nimeni să-mi astupe gura cu pâine

când se linișteau apele îți scriam din stațiunile cu vedere la carne
stăteam în camera mea de hotel acoperită cu piele de om
să vezi măduva nu zicea nici pâs
mă prindea dimineața adormeam pe lângă muncitorii veniți să termoizoleze clădirea