stă pe-o bancă-n parc
privirea-i pierdută se-agață de oricine
trece pe lângă el
el nu cere nici bani și nici mâncare
el cere doar să vedem în el
un om
un câine de el s-apropie
și-i linge o rană de pe mâna-i
murdară
e singura lui sărutare
primită în viața-i scurtă
de copil
se-apropie noapte
cea rece și neagră
orfanul se culcă pe banca-nghețată
învelit cu cartoane

o nouă zi s-a stins
cu indiferență
o nouă zi va răsări
un alt calvaraceiași oameni
fără inimă
același câine omenos

el trece pasiv prin viață
necăutându-i rostul
ca într-o dimineață geroasă
un câine să latre-a pustiu
la cei ce veniră
să-i răpească prietenul rece