L-au condamnat în unanimitate
După vreo șapte ani de cercetări
Prin motivări destul de-ntortocheate
Și după foarte multe-amenințări

Și-au vrut definitiv să-l umilească
Pe cel ce-a fost cel mai competitiv
Ca nimeni și nimic să nu-ndrăznească
Să se mai încontreze c-un bețiv

Ce n-are nici cuvânt și nici onoare
Și care prin șantaj și șiretlicuri
Are acum puterea cea mai mare
Dar se ocupă numai de nimicuri

Prin unii magistrați ce-i sunt slugarnici
Care-l servesc plini de obediență
Și care sunt în văzul lumii jalnici
Acuzatori plini de impertinență

Ce-ar trebui să apere dreptatea
Și nicidecum ca ei să ne-o răpească
Cum i-au răpit lui Țundrea libertatea
Fără ca vinovații să plătească

Se pare că și-acum ne confruntăm
Cu-același mod grotesc de umilință
Și cu justiția ce-o tolerăm
Să ne condamne pentru neputință

Însă după-această condamnare
Omul nu s-a lăsat încătușat
Și-a decis, fiind cuprins de disperare,
Că-i mai bine să moară împușcat

Numai ca să nu-i vadă jubilând
Pe aceia ce mereu l-au prigonit
Care nu vor ridica nicicând
La măreția lui de erudit

De-aceea Bunul Dumnezeu Cel Sfânt
L-a protejat lăsându-l să trăiască
Și să ne-arate că nu l-a înfrânt
O hotărâre judecătorească.