iubito ca o prințesă răsfățată

ai atâta nerăbdare cuprinsă

în holdele singurătății

încât soarele întârzie cu un veac să apară

apele tale întoarse la matcă

deplâng fântânile secate

sub genunchi ploile adună pașii în așteptări

pe fruntea ta stelele

întârzie să se cuprindă în cer

iar umerii nesărutați se înstrăinează

înserării

lacrimile se strâng în noianul

cuvintelor nerostite

doar ochii cunosc solfegiul

întoarcerii din vis