Mă uitam pe geam, să o văd
pe necunoscuta aceea
cum urca niște trepte,
căzută pe gânduri,
cum, din când în când,
se întorcea cu fața spre mine
și mă fixa cu privirile ei
de sticla ferestrei,
gata să mă sfredelească
cu-albastrul ochilor săi
până la inimă,
ca pe un fost amant care
n-a izbutit să o facă



după chipul și asemănarea
unui creator.



Și-atunci, da,
îmi spuneam în gând,
în sfârșit,
a aflat tot ce știu
despre ea de la
poemul meu Antananarivo
care, până la urmă,
și-a eliberat într-însa
cuvintele



cu un urlet,



iar ecoul său
n-a întârziat
să-i tremure mâinile
și să o lase de fumat



pe necunoscuta aceea
cu ochi albaștri care
știa deja totul,
dar nu mai putea face nimic,



nimic altceva decât
să tot urce și urce
niște trepte
spre baltă,
cu ochii adânc
înfipți în pământ.



Mă uitam pe geam și o vedeam
cum urcă treptele,
căzută pe gânduri;
din timp în timp,
se oprea,
să-și tragă sufletul,
sau poate un glonte în cap,
apoi își continua ascensiunea
spre balta din ceruri,
vorbind la telefon cu
dumnezeul său -
cel mai mare interlop din Balcani;



din urma ei se ținea de
mână cu umbra
mirosul acela specific de
femeie ce trece
pe roșu
și asta nu putea să însemne
decât un lucru:
că nu va face nicicând un copil
după
chipul și asemănarea mea



și că inima ei, printre lacrimi,
sângerează al naibii de tare.


http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=8E_lZPAhrbA



15.07.2012;
11:02