la capătul acesta al zilei ești tu
care mi-a deschis ușa
fără să mă întrebe de unde vin
cu ce pași am colorat timpul
ești tu care mă chemi
să ne îmbrățișăm
sunt acele dimineți
în care mă feresc de pașii întârziați
nu-ți pot recunoaște căldura cuvintelor
atunci umbra
ne urcă pe umeri chipurile zeilor triști,
de fiecare dată în locul aripilor
ca paznici ai viselor