Pânză veche


Cojesc picturi mai vechi până la sânge
Să pun deasupra pulbere uitată,
Puțin mai dulce, nedecolorată,
Să lăcrimez că dragostea se frânge.

Fondul aprins îl sting într-un trecut
Fumegător și limpede ca mierea
Și-așez cu grijă tainică plăcerea
ÃŽntr-un profil complet necunoscut.

Poate sunt eu din viitor întoarsă
De pun cuțitul răsucit în verde,
Poate în mov, când inima se pierde
În frunza toamnei roșie și arsă.

Florina Ladislau