colosal se moare sub casca de coafor
se ucid neuroni care nu vor să se
încrețească sub impulsul timpului
petrecut în amoniac
se inundă armonia vertebrelor
oxidate ale nașterii cu secunde care pier
rostite plângând cu prunci desprinși pe topogan
de coafeza care aduce toamna
în părul aspru vopsit
cu arsenicul
iubirii expulzate din toate clipele adormite
cu bucle nereușite din copilăria ta
în ondularea permanentă a uitării