Dintr-odată mulțimea s-a potolit.
Strigătele lor se auzeau până în
Cetatea îngerilor aglomerată de
Conștiințele încărcate ale oamenilor
Care și-au alungat privirile
Senine. Ele desenau
Cerul în serile de vară.
Mulțimea își rătăcise glasul
În jocul de lumini și umbre
Ale coloanei a șaptea,
Ridicată din cenușa vechiului
Turn al dorințelor încătușate
Ce îmblânzea noaptea răstignind
Șoaptele celor mirați în
Necunoscutul clipei de tăcere.
Este singurul oraș care, încă
Mai venerează stelele stropind
Cu lacrimi urmele pașilor
Copiilor născuți în rugăciune
Sub neobosita veghe a bătrânilor
Uitați și înfrigurați în amintiri,
În trecut, în glasul putregăit de
Tăcere, amorțit de cuvinte nerostite.
Acesta este orașul în care am fost
Călător, soț și amant, poet
Și însoțitor spre Lumină,
Vânzător de dileme și prinț
În suburbiile visului liber.
Acesta este orașul în care am
Adormit ostenit tot așteptând
Să se însănătoșească îngerii.

14 octombrie 2012