toate au un sfârșit îmi spune tristețea
eu zâmbesc
mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt
rămân o rană în aerul viu
mă gândesc poate ăsta e sufletul
poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om
neatinsă de șmirghelul lumii
cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit
cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric
eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă
sau câteva raze cu care să-mi leg rana
dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale
și curg înspre ele
curg
ca un râu spre ocean